Înhamă la căruță o stea!
Unii iși înhamă la căruță o stea. Alți, cum sunt eu, m-am lăsat înhămată de afacerea ce creștea.
Îmi era greu să îmi acopăr toate atribuțiile, mai ales că familia se mărise. Aveam doi îngeri acum, fiecare cu nevoile lui. Fetița creștea și cerea tot mai mult prezența mea (era deja elevă), băiețelul își cerea și el drepturile de nou sosit in familia noastră. A fost momentul când am renunțat la învățământ, nu fără regrete.
Găteam noaptea pentru că păzind oala cu mâncare puteam scoate noi modele de goblen pe vestitul calc, coase goblen sau înfășura ațe pe cartoane; mașina de spălat mergea singură, dar de călcat nu avea cine să se ocupe decât subsemnata. Si erau de călcat, nu glumă, ca nu existau pampers sau pleduri cum sunt in ziua de astăzi pentru bebeluși. Aspiram și ștergeam praful zilnic, in timp ce la bucătărie, cu fereastra larg deschisă, mai vopseam o ața-doua-zece.
La vopsit era o tehnică clară, dar anevoioasă. Întâi se lasă ața albă (ce nu era o ața natur, ci o ața prelucrata deja) înfășurata ca un scul, în apă caldă, o noapte. A doua zi pregăteam vopseaua. Vopseaua dizolvată in apă călduță o amestecam cu apă clocotindă din oala de 50 litri. Adăugam sare grunjoasă și o lăsăm să se topească. Abia atunci adăugam ața pregătită in scul, care la rândul lui era prins larg tot cu o bucata de ață mouline, ca nu cumva să se încurce. Urma fierberea aței, evaluând timpul de vopsire funcție de numărul de kilograme ce urmau a fi colorate, dar și de intensitatea culorii pe care voiam să o realizez. Nu vopseam cantitate mare pentru ca îmi era frică sa nu iasă ața pătată sau să nu aibă intensitatea/profunzimea cromatică dorită. Plus, ca imediat trebuia introdusă in baie următoarea ață de gradație ca sa existe o trecere lină de nuanțe.
Când scoteam ața pentru a o așeza la uscat era un efort uriaș, din nou. Nu trebuia sa permit aței să se auto vopsească, așa ca trebuia verificat mereu dacă ața este protejată de acest pas, dacă nu cumva se strânge vopseaua într-un anume punct. Clăteam mai întâi cu apă călie, din abundentă, apoi, ultima clătire – apă rece amestecată cu oțet, după care roteam pe sârme sculul pana ce acesta se zvânta. Și dura ceva si pană se usca.
La început foloseam vopsea românească, dar mai apoi am descoperit vopseaua din Ungaria. Aveau o gamă mult mai mare de culori si tușeul aței după vopsire era mătăsos. Probabil aveau adăugat si un emolient in acea vopsea. Dezavantaje – era prea puțină vopsea/pachet, era slabă ca intensitate – nu puteai vopsi mai multe tranșe și era foarte scumpă. Dezavantajul cel mai mare era ca nu aveam constanța in aprovizionare.
Caii – primul goblen lucrat de mine pe pânza cu 10 puncte/cmp
Tanti Claudia, la Arad era terminată de la vopsit. Așa ca ne-am încercat norocul la fabrica de ață de la Rm. Vâlcea unde am întâlnit o frumusețe de om ce ne-a ajutat enorm. O singura problemă rămânea insurmontabilă, aceea ca fabrica să lucreze și cantități mici de ață per transă de culoare. Din păcate, nu era economic pentru fabrică. Iar pentru noi era dificil. Se creau depozite de ață la culori rar folosite. Bani blocați pe termen lung. Plăteam ața si nu mai puteam sa ne dezvoltăm ușor.