Parenting anii 50 – La cules de visine
Aveam vreo cinci-șase ani, când bulibașa de pe strada Cotești a venit la mama la poartă și i-a cerut să ii lase pe puradeii lui să culeagă vișine din grădina noastră. În schimbul vișinelor bulibașa a promis o găină. Mama, sperând să îl facă să renunțe a cerut două găini. A primit aprobare. Numai că mama ce nu vroia să aibă surprize, i-a spus țiganului că cei ce vor culege vișinele vor fi copiii din curte, adică eu și cei doi băieți ai lui tanti Zoe, Lică și Mircea.
Vasele pentru cules vișine erau ale bulibașei, niște oale tare ponosite. Ne-am urcat foarte importanți în vișinul de lângă strada, că aveam spectatori – pe puradeii ce urmau să ducă vasele pline cu vișine acasă la ei.
Lică, cel care era mai mare între noi a propus ca la fundul oalelor până la jumătate să punem crenguțe de vișin și frunze multe și abia apoi să punem vișinele. Zis și făcut. Am umplut imediat vasele și le-am și dat puradeilor.
Doar ce coborâsem din vișin că la poartă a și apărut bulibașa, dar și o pirandă ce țipa cel mai tare, însoțiți de puradei. A reclamat la mama vasele umplute pe jumătate. Ce să vă spun?! Mama mă altoia cu o creangă de vișin, iar pe băieți tanti Zoe îi lovea pe rând, tot cu o nuia, luându-i din fugă. Puradeii de la poartă râdeau cu gura până la urechi. Am urcat urgent în vișin cu vasele goale în mână și am cules vișinele cu lacrimi șiroind pe obraz, în amuzamentul puradeilor. Și nu o singură oală, ci către trei de fiecare.
O lecție despre cum nu trebuie păcaliți oamenii, indiferent de cine sunt.
Autoare: mamele noastre ce aplicau parentingul anilor 50, singura metoda de educație cunoscută, eficientă și tămăduitoare de obiceiuri rele.