Roșcatul (1) – Inceputurile

Portocală, un alt roșcat ce mi-a pustiit viața prin plecarea lui

Pe Roșcatul l-am cunoscut când nu aveam nici șase ani. În incursiunile mele până la poarta curții era drum lung, dar mergeam pe furiș cât să deschid poarta și să privesc când într-o parte a străzii, când în cealaltă, poate văd vreo căruță ce trecea prin orășelul de provincie o dată sau la două săptămâni. Cel mai adesea apăreau cei ce aveau de vândut ceva, – oale, pepeni, dar și cei ce colectau metale.
Zgribulit, sub băncuța de la poartă mieuna un pui scheletic de pisică. Era roșcat. Dungi portocalii intense pe un fundal portocaliu tern. L-am luat și am fugit să i-l arăt mamii care mi-a ordonat scurt să îl duc afară din curte imediat, că dacă nu, zbor și eu și el. Mi-a fost milă de el sau poate sentimentele materne se trezesc uneori neînchipuit de devreme (?!), așa că am ales să îi găsesc locuință în cotețul porcului ce în acel an nu era ocupat, că părintii nu avuseseră destui bani să cumpere un godac.
Luam pe furiș lapte din laptele meu și îl duceam într-o crăticioară de la păpuși, singura pe care o aveam, dar pe care o sacrificasem de dragul Roșcatului. Apoi furam din mâncarea mea ca să îl hrănesc pe roșcat. Am învățat că cel mai bine mănâncă o bucată de carne, așa ca o scoteam din mâncarea mea. Bineînțeles că am luat o lingură peste degete când m-a prins mama, dar m-am justificat că bucata de carne a căzut pe jos din lingura ce o duceam la gură.
În toată aceasta perioada eram atât de îngrozită că mama ar putea afla ce fac eu și că m-ar putea pedepsi crunt cu aruncatul afară din curte încât am uitat să îi dau un nume animăluțului. Nici nu puteam împarți cu băieții din curte secretul meu că îmi era teamă să nu mă deconspire.

Nu știu când Roșcatul s-a făcut mare și a ieșit la plimbare. Mama l-a zărit de câteva ori și îi spunea tatii că nu îi convine să se mai pripășească și alta pisică la casa noastră, ca noi îl aveam deja pe Costel, un cotoi alb cu negru, curat și harnic.

Toate mergeau bine și chiar spaima de a fi descoperită se mai diminuase că îmi făceam socoteala că dacă mama mă dă afară din casă, eu pot dormi cu roșcatul în coteț și în acest scop făcusem rost de un preș din coade pe care mama îl uitase pe o sârma din fundul curții la uscat. Când nu l-a mai găsit, nu a mai făcut cercetări că viața îi era plină de muncă și rar mai avea timp și de rezolvat astfel de probleme.

Numai ca brusc vecinii au conștientizat că începe să le dispară pui și l-au prins pe Roșcatul în fapt, motiv de a-l reclama la mama, că la noi se refugia de fiecare dată. Mama, copleșită de atâtea reclamații nefondate, zicea ea, a luat atitudine. L-a prins pe Roșcatul și spre disperarea mea l-a băgat pe pisoi (atunci am aflat și eu că este mascul) într-o sacoșă de pânza și a plecat cu el la gradina zoologică să îl dea de mâncare la animalele sălbatice. Eu am rămas plângând înfundat după Roșcatul. Când s-a întors mama am alergat într-un suflet să îmi dea vesti despre el. Am aflat că nu a avut cui să îl predea la gradina zoologică așa că l-a aruncat într-o gură de canal și apoi a fixat și grătarul bine ca să nu mai iasă de acolo. Îmi părea rău că nu am fost cu mama, ca mai apoi, să merg fără știința ei și să îl eliberez pe Roșcatul din canalizare. M-am culcat plângând în acea seară după ce mama m-a bătut că plâng degeaba după un pisoi. Femeie de la țară, avea idei preconcepute și nu permitea să fie combătută.
Dimineață, în stratul cu flori de regina nopții de sub geamul dormitorului cine mieuna disperat? Roșcatul! Am sărit fereastra și l-am luat și dus în cotețul porcului unde ii lăsasem de mâncare de cu seara. Vorbisem cu îngerul meu imaginar și îl rugasem să ii ducă mâncare acolo unde este el, în canal.

Mama a povestit la toți vecinii ce a făcut ea, asa că era ca și iertată. Roșcatul își învățase cumva lecția că de la vecinii noștri nu am mai avut reclamații, în schimb, se mai auzea din când în când în cartier despre un motan portocaliu ce făcuse ravagii prin puii nu știu cui la câteva străzi distantă.

Nu s-a aflat niciodată cum a evadat Roșcatul. Mereu s-a bănuit un sprijin uman venit din partea cuiva ce i s-a făcut milă de plânsul lui și care a ridicat capacul canalului.