În memoria lui Portocală
Am ieșit în picioarele goale, așa cum am sărit din pat, la auzul zarvei de afară.
Mama și proprietarul casei se certau urât. El înjura. Proprietarul cumpărase cele două corpuri de casă din strada Elena Pavel nr. 9 de la nașa mea de botez. Pentru un timp în corpul mare a locuit nașa de botez a surorii mele, tanti Zoe. În casa cea mare cu prispă acum ședea el cu soția și cu cele două fete ale lor (Geta și Lica). Mai ocupau și camera de lângă casa cea mare, cameră pe care o transformaseră în bucătărie. În continuarea acestei bucătării mai exista un corp de casă format din două camere cu hol la mijloc în care locuiam noi, după care urmau două magazii. Prima magazie era în folosința noastră tot în calitate de chiriași. Avea un mare avantaj aceasta magazie – un beci la subsol pe care se cobora pe o scara abruptă și unde părintii noștri depozitau vinul venit de la țară de la unchii mei, că din beciul cel mare acesta se evapora.
Proprietarul, măcelar de meserie tocmai o acuza pe mama ca i-a furat ghiudenul pus de el la uscat pe sârma din curte (da, cea pe care se atârnau rufele la uscat, în mod normal). De orice puteai să o acuzi pe mama, dar de lipsa de corectitudine sau necinste, niciodată. Mama ii spunea proprietarului să termine cu înjuratul că altfel îi dă cu ceva în cap. Cu mintea mea de copil evaluam dacă mama are vreo șansă în caz că se bate cu nea Georgescu. El era pirpiriu și cam trecut ca vârstă. Mi-am făcut socoteala că mama îl dovedește, așa că tocmai vroiam să mă întorc în casă la căldurică când am văzut ceva ce am crezut că visez. Roșcatul trăgea cu spor un șirag de ghiuden de pe sârma. Am gândit că Roșcatul scapă mai repede cu fuga decât mama de proprietar, așa că am strigat cât puteam arătând cu degetul spre motan. Nea Georgescu a alergat spre gardul lui tanti Marioara pe unde se prelingeau ultimii cârnați-ghiuden (1). S-a oprit să sară peste gard pentru că era putred și atâta îi trebuia cu tanti Marioara, să îi fi doborât gardul, că l-ar fi bătut cu parul, asa cum ne amenința pe noi când admiram cireșele mari și zemoase din gradina ei, cireșe pe care prefera să le lase să cadă pe pământ decât să ni le ofere nouă.
Amărât, proprietarul a renunțat să îl mai urmărească pe Roșcat, dar de câte ori îl vedea prin curte, de niciunde zbura o piatră spre el. Asta până într-o zi când l-a luat mama la învârtit (certat), că un pietroi din cele pe care le strânsese lângă bucătăria lor și pe care le transforma în ghiulele după Portocală s-ar putea să ajungă în capul vreunui copil din curte. Atunci proprietarul îi lăsa Roșcatului bucăți de carne cu otravă pe prispa lui, sperând că motanul va mușca nada. Imaginați-vă că Roșcatul nu numai că nu a mușcat din mâncarea otrăvită, dar nici nu s-a mai preocupat vreodată de cârnații proprietarului. Cred ca ardeii iuți din compoziția ghiudenului l-au lecuit să mai deguste așa ceva.
Pentru carnea otrăvită ce a adus muștele verzi pe prispă, nea Georgescu și-a luat papara cuvenită de la soacra lui.
(1) Ghiuden, ghiudenuri – Cârnat uscat, presat și foarte condimentat, făcut din carne de oaie, de capră sau de vacă.