Goblen lucrat pe panză canafas, înrămare meșter priceput
Înainte de 1990 coseam pe o pânză căreia i se spunea pompos <canafas>, cel mai probabil <canvas>, preluat din engleză. Era o pânză cu o densitate ucigătoare pentru ochi. O găseam rar la Caţ, în prăvălia lui cu dușumea din lemn unsă cu motorină și cu rafturi încărcate cu tot felul de pânzeturi și stofe.
Mi-aduc aminte cum femeile intrau sfioase, scanau încet rafturile, unele privind cu jind, neștiind când vor avea posibilitatea financiară să își cumpere ceva de acolo, altele cu speranța că vor avea într-o zi destui bănuţi să îi depună în mâinile lui Caţ și să își ia doi metri de stofă pentru un taior cu revere, maximul de elegantă în acea perioadă.
Le priveam fără să se vadă asta, și mă bucuram în secret de bucata mea de canafas/canvas cu care ieșeam din prăvălie.
Acasă începeam lucrul. Urmam modelul realizat de mine pe hârtia milimetrică (câte ore îndelungi de munca până îl finalizam!) și lucram cu ața mouline sau de ciorapi (bobinele acelea cu patru fire), iar în cel mai rău caz, cu ața din papiotă.
Încetul cu încetul în ferestrele mele de la școală, unde orarul pentru o profesoară începătoare cum eram eu, era ca un șvaițer cu găuri mari și mă dezavantaja total căci îmi ocupa toată ziua, am întors totul în folosul altarului lucrului de mană. Am lucrat goblen cu frenezie și în orele pana la primul autobuz (ca, deh, eram navetistă!). La început cursele erau suficient de dese, dar apoi, pe măsură ce în țară se simțea vântul austerității, stăteam în cancelarie cu orele. Așa au apărut primele mele goblenuri. Oarecum stângace, cu denivelări subtile de la ațele cu texturi diferite folosite la lucru, goblenurile mele erau suflet din sufletul meu. Semănau cu niște tablouri pictate pentru ca erau cusute pe acea pânză foarte măruntă.
Apelam prin cunoștințe la diverși artizani locali ce aveau talentul sa producă rame delicate care să înnobileze micile mele bijuterii. Le iubeam atât de mult încât aveam grijă să le arăt tuturor celor ce îmi treceau pragul (ufa, orgoliul ne omoară pe noi, oamenii!). Iar lumea mea privea cu drag micile mele tablouri pictate cu acul.