Micul Samuel – Cod produs: 0.04

Micul Samuel - Cod produs: 0.04

Micul Samuel – Cod produs: 0.04

În familia mea nu a existat închinat seara, rugăciuni, mers la biserică. Mătușa mea îmi povestea că atât cât am fost foarte mică tot m-a dus la biserică. După o anume vârstă trecând pe lângă biserica de care aparținea odată bunica mea (biserica Sfântul Proroc/Profet Samuel din Focsani, construită pe la 1756 și apoi devenită parte a mănăstirii ridicată în jurul ei)  am intrat în ea cu acea sfială cu care calci într-un loc în care nu ai mai fost și unde nu cunoști pe nimeni.

Micul Samuel

Micul Samuel – variantă preluată și lucrată in anii 80

M-am uitat si eu pe pereți, după ce am dus acatistul la părinte, așa cum văzusem că făceau alții. Pereții plini de adormiții mei. Și Constantin si Elena, dar și Gheorghe si Nicolae. Apoi Dumitru, Ioan, Ana, Maria si… nu se mai sfârșeau. Mi-am zis să le aduc lumină adormiților mei, aprinzând o lumânare pentru ei în fiecare duminică la biserică. Și așa am ajuns acolo unde fiecare suflet ajunge la moment dat. Am învățat încetul cu încetul, nu fără umilință (ca mulți au o plăcere să facă asta in biserică, atunci când nu știi rânduiala – vezi trecutul prin fața Evangheliei). Mi-am găsit biserica de suflet, un duhovnic (neîndurător cu obiceiurile mele proaste) și un mare apetit pentru a vizita lăcașe de cult ascunse cutreierării în van prin ele.
S-au legat clipe de neuitat de inima mea. Am cunoscut oameni îngeri sau îngeri oameni, locuri în care dacă ajungi să calci, te sfințesc, locuri în care te vindeci.

Am încercat să îmi amintesc ce am simțit când am lucrat Micul Samuel. M-a emoționat băiatul ce se ruga in genunchi și m-am întrebat mereu ce ruga înălța. Și mă bucuram că are atâta fond că puteam lucra și privi și la televizor, căci nu eram obligată să urmăresc diagrama.

Pruncul Samuel (The Infant Samuel) a fost pictat de Sir Joshua Reynolds.

The Infant Samuel

The Infant Samuel, pictat de Joshua Reynolds

În tablou se simte influența si tușele lui Rembrandt. În nuanțe pământești de maro, el îl arată pe Samuel, ultimul judecător și primul profet al Israelului, în copilărie. Însăși alegerea temei este neobișnuită, luând în considerare rolul lui Samuel ca simbol al ascultării constante și al înțelepciunii fără seamăn, un rol într-adevăr important pentru un copil de o vârstă atât de fragedă, așa cum arată Reynolds aici. Folosind lumina și culorile preluate de la Rembrandt, Joshua Reynolds arată pietatea umană profundă și mijlocește între tema religioasă din Vechiul Testament și inocența copilului. Emoționant!

Modelul de goblen a preluat tema lui Reynolds si l-a redat pe micuțul Samuel cu ochii închiși, într-o dăruire totală a rugăciunii.

Biserica Sfantul Samuel, Focsani

Biserica Sfantul Profet Samuel, Focsani

 

Acest articol a fost publicat în Amintiri, Goblen, lucru de mana și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *