Edgar Germain Hilaire Degas (născut pe 19 iulie 1834, în Paris, Franța si decedat pe 27 septembrie 1917, în Paris, Franța) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
A început cu academismul clasic, însă, după câtva timp, revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare.
Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din întemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește „realist.” Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele fotografice. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.
Tabloul de mai sus este atribuit lui Edgar Degas. Tânără balerină din tablou stă așezată pe un taburet roz. Este îmbrăcată în tutu bleu (1) și încearcă să își lege pantoful cu poante. Tânăra are părul castaniu prins într-o coada de cal (poney tail) cu panglica asortată cu rochița.
Pe fundal se observă lângă fereastra ovală un pian și un scaun în fața lui. Lumina de afară se reflectă in cameră pe pardoseală.
(1) Denumirea oficială de tutu a apărut de-abia în anul 1881. Originea numelui este învăluită în mister. Unii sunt de părere că denumirea ar proveni de la cuvântul tul (tulle în franceză), în timp ce alții evocă o glumă licențioasă pe seama balerinelor, răspândită în rândul abonaților Operei din Paris din secolul al XIX-lea (tutu, în limba franceză, în registrul familiar, înseamnă popou, posterior).
Tutu-urile sunt de două tipuri:
– tutu-ul lung, supranumit tutu romantic sau tutu Degas (după numele lui Edgar Degas, pictorul balerinelor).
– tutu-ul platou: galette (originar din Anglia, se distinge prin rigiditatea volanelor, ce dă tutu-ului o linie orizontală) sau à cerclette (originar din Franţa, tutu cu cerc, se distinge prin tulul mai suplu, care cade în formă de clopot pe un cerc metalic așezat sub tul).
Alegerea tutu-ului depinde mai mult de tipul de balet în care este folosit decât de opţiunea personală a balerinei. Astfel, anumite balete din marele repertoriu sunt de neconceput fără tutu-ul romantic (“Giselle”, de exemplu), în timp ce alte balete, precum “Lacul lebedelor”, se dansează numai în tutu-uri de tip platou (cu excepția unor viziuni mai moderne).
Pentru materiale folosite la realizarea tutu-urilor și stiluri tutu-uri puteți citi: https://baletlasuperlativ.wordpress.com/2013/09/18/scurta-istorie-a-tutu-ului/