Într-o scenă plină de sensibilitate, un tânăr copleșit de durere își pleacă capul, în timp ce umerii par apăsați sub greutatea unei suferințe. Însă, deasupra lui, ca o rază de speranță, se află îngerul iubirii, cu aripi largi, delicate, brodate parcă cu fire de lumină.
Îngerul poartă o expresie de compasiune infinită. Brațele sale se întind cu grijă către tânăr, încercând să îi mângâie sufletul, să îi aline povara inimii. Ea se sprijină ușor pe umărul tânărului, oferindu-i un suport tăcut.
În jurul lor firave raze de lumină care par că se răspândesc din aripile îngerului.
Atmosfera este una melancolică, dar plină de o frumusețe liniștitoare, ca o promisiune că durerea, oricât de grea ar fi, nu rămâne niciodată neobservată de iubirea divină.