Acest goblen redă o interpretare modernă și stilizată a celebrului moment din Creația lui Adam de Michelangelo [1]. Două mâini se întind una spre cealaltă, simbolizând conexiunea profundă dintre Creator și creație, dar și dorința umană de a atinge transcendența. Culorile calde și vibrante – portocaliu, galben și roșu – sugerează vitalitate, energie și divinitate, în timp ce detaliile abstracte și texturile broderiei conferă lucrării un aspect contemporan.
Dificultate mică.[1] Întâlnirea mâinilor – a Creatorului cu primul om, Adam – este tema unei alte picturi celebre, operă a maestrului Michelangelo. Crearea lui Adam, realizată în Capela Sixtină între anii 1511-1512, este parte dintr-o serie de episoade biblice din Geneză şi poate cea mai încărcată de semnificaţii şi tensiune.
Michelangelo, care era cunoscut şi apreciat nu doar pentru calităţile sale artistice, ci şi pentru cele de inginer, a fost chemat la Roma, în anul 1505, de către Papa Julius al II-lea, pentru a se ocupa personal de mormântul suveranului pontif, construcția fiind una monumentală și cuprinzând 40 de statui. Deşi programată a se termina în cinci ani, lucrarea nu s-a încheiat nici în patruzeci de ani, Michelangelo fiind ocupat între timp şi cu alte proiecte. Unul dintre acestea este Capela Sixtină. Suveranul a dorit ca Michelangelo să-i picteze pe cei doisprezece Apostoli, însă până la urmă a realizat mult mai mult, obţinând permisiunea papei de a picta scene complexe, reprezentând Creaţia, căderea omului, profeţii, genealogia lui Hristos. 500 de metri pătraţi de plafon conţin peste 300 de figuri, scene importante şi figuri de referinţă, precum profeţii. În scena Crearea lui Adam, Dumnezeu este pictat ca un bătrân cu barbă, îmbrăcat, aflat puțin mai sus de Adam, care este gol. Mâinile se ating, degetele arătătoare sunt în apropiere, cei doi aflându-se într-o poziţie de parcă s-ar oglindi. Celălalt braţ al lui Dumnezeu este trecut, protector, pe după gâtul altcuiva aflat într-un grup format din mai multe personaje. Există păreri diferite printre specialişti cu privire la această scenă. O ipoteză este că persoana respectivă ar fi Eva, o altă ipoteză este că ar fi vorba despre un înger. Oricum, pictura este impresionantă nu doar la primul nivel de receptare, accesibil oricui, ci şi la cel de înțelegere mai profundă. În 1990, Frank Meshberger, un medic american, deschidea, în Journal of the American Medical Associaion, o perspectivă surprinzătoare a tabloului: medalionul în care apar Dumnezeu şi cu figurile din spatele Său nu este un simplu spaţiu care Îl delimitează pe Creator de Adam, ci este un spațiu ce are forma exactă a creierului, ba chiar şi la nivel de amănunte anatomice ar exista similitudini, figurile şi delimitările dintre ele corespunzând unor părţi precum trunchiul cerebral, lobul frontal, glanda pituitară, chiasma optică, artera bazilară. Simbolismul este discutabil la nivel de intenţii ale maestrului Michelangelo, însă aceste ipoteze ne trezesc mai mult interesul pentru una dintre cele mai cunoscute picturi ale umanităţii.
Dificultate mică.[1] Întâlnirea mâinilor – a Creatorului cu primul om, Adam – este tema unei alte picturi celebre, operă a maestrului Michelangelo. Crearea lui Adam, realizată în Capela Sixtină între anii 1511-1512, este parte dintr-o serie de episoade biblice din Geneză şi poate cea mai încărcată de semnificaţii şi tensiune.
Michelangelo, care era cunoscut şi apreciat nu doar pentru calităţile sale artistice, ci şi pentru cele de inginer, a fost chemat la Roma, în anul 1505, de către Papa Julius al II-lea, pentru a se ocupa personal de mormântul suveranului pontif, construcția fiind una monumentală și cuprinzând 40 de statui. Deşi programată a se termina în cinci ani, lucrarea nu s-a încheiat nici în patruzeci de ani, Michelangelo fiind ocupat între timp şi cu alte proiecte. Unul dintre acestea este Capela Sixtină. Suveranul a dorit ca Michelangelo să-i picteze pe cei doisprezece Apostoli, însă până la urmă a realizat mult mai mult, obţinând permisiunea papei de a picta scene complexe, reprezentând Creaţia, căderea omului, profeţii, genealogia lui Hristos. 500 de metri pătraţi de plafon conţin peste 300 de figuri, scene importante şi figuri de referinţă, precum profeţii. În scena Crearea lui Adam, Dumnezeu este pictat ca un bătrân cu barbă, îmbrăcat, aflat puțin mai sus de Adam, care este gol. Mâinile se ating, degetele arătătoare sunt în apropiere, cei doi aflându-se într-o poziţie de parcă s-ar oglindi. Celălalt braţ al lui Dumnezeu este trecut, protector, pe după gâtul altcuiva aflat într-un grup format din mai multe personaje. Există păreri diferite printre specialişti cu privire la această scenă. O ipoteză este că persoana respectivă ar fi Eva, o altă ipoteză este că ar fi vorba despre un înger. Oricum, pictura este impresionantă nu doar la primul nivel de receptare, accesibil oricui, ci şi la cel de înțelegere mai profundă. În 1990, Frank Meshberger, un medic american, deschidea, în Journal of the American Medical Associaion, o perspectivă surprinzătoare a tabloului: medalionul în care apar Dumnezeu şi cu figurile din spatele Său nu este un simplu spaţiu care Îl delimitează pe Creator de Adam, ci este un spațiu ce are forma exactă a creierului, ba chiar şi la nivel de amănunte anatomice ar exista similitudini, figurile şi delimitările dintre ele corespunzând unor părţi precum trunchiul cerebral, lobul frontal, glanda pituitară, chiasma optică, artera bazilară. Simbolismul este discutabil la nivel de intenţii ale maestrului Michelangelo, însă aceste ipoteze ne trezesc mai mult interesul pentru una dintre cele mai cunoscute picturi ale umanităţii.