Nu știu dacă sunt unicat, dar atunci când am lucrat Vara pe râu am trăit doar într-o comuniune cu natura atât de mare încât îmi imaginam cum așez o pătura peste iarba din prim plan si fac plajă. Apoi îmi înmuiam picioarele in apa râului. Când au apărut primii arbuști in dreapta tabloului, m-am mutat acolo, căutând tufele cu zmeură. Apoi când copacii falnici au năpădit poiana, m-am retras la umbra sub ei, unde goblenam.
In stânga unde sunt cei doi copaci stingheri si zona proaspăt arată, nu am intrat. Am trecut pe lângă malul râului în partea cealaltă și în pas alergător am ajuns in zona de fundal. Parca eram in Paradis (cu P) mare. Păcat ca nu am putut lua rățuștele de pe râu cu mine si aici.
După ce am terminat goblenul l-am așezat pe spătarul fotoliului si luni de zile l-am mângâiat cu ochii ori de cate ori treceam prin living.
In clipele mele de restriște, de mâhnire, de anxietate, căutam cu drag acest goblen de la care mi-am tras ades energia.
Oare oi fi singura ce a avut astfel de trăiri?
Se spune ca tabloul i-ar aparține lui Claude Monet. Până la proba contrarie, mă abțin.