Viața mea, arta de a trăi prin goblen

Imaginea de mai sus este cea mai recunoscută icoană a Sfântului Andrei. Se spune că Andrei a fost crucificat pe o cruce crux decussata (în formă de X) (1), cunoscută acum sub numele de crucea Sfântului Andrei. Aici, Sfântul Andrei este reprezentat ținând această cruce cu o mână si în cealaltă cartea sfânta.
Sfântul Andrei este cunoscut în creștinism ca unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus și este considerat apostolul primilor chemați. Viața sa este în mare parte consemnată în scripturile religioase și în tradiția creștină.
Originea și ocuparea inițială: Andrei, fratele mai mare al lui Simon Petru, s-a născut în Betsaida, un oraș pescăresc din Galileea. Împreună cu fratele său, el era pescar de meserie.
Chemați de Isus: Potrivit Evangheliilor, Andrei și fratele său Petru au fost chemați de Isus să devină pescari de oameni. Ei au renunțat la meseria lor de pescari pentru a-l urma pe Isus și a deveni discipoli ai săi.
Participarea la slujirea lui Isus: Andrei a fost martor la multe dintre minunile și învățăturile lui Isus și a fost prezent în timpul crucificării și învierea sa.
Răspândirea creștinismului: După înălțarea lui Isus la ceruri și după Pogorârea Duhului Sfânt, Andrei a început să răspândească creștinismul, predicând și botezând în regiuni precum Asia Mică, Grecia și Rusia (Tracia). Se spune că a întemeiat prima comunitate creștină din Rusia și că a fost crucificat la Patras, Grecia, pe o cruce crux decussata (în formă de X).
Martiriul și venerarea: Sfântul Andrei este venerat ca un martir creștin și unul dintre cei mai importanți sfinți în creștinismul ortodox și catolic. Ziua sa de sărbătoare, cunoscută sub numele de Andrei sau Andrei cel întâi chemat, este sărbătorită în 30 noiembrie atât în Biserica Catolică cât și în Biserica Ortodoxă. Viața și lucrarea Sfântului Andrei au lăsat o amprentă profundă în tradiția creștină și sunt pomenite în numeroase scrieri și tradiții religioase.

Sfântul Andrei este considerat și patronul spiritual al României, iar legătura sa cu țara este strâns legată de tradițiile și credințele populare românești. Iată mai jos câteva aspecte ale acestei legături.
Tradiția creștină: Potrivit unei tradiții populare românești, Sfântul Andrei este considerat a fi primul care a predicat creștinismul pe teritoriul României. Se spune că el a ajuns pe teritoriul românesc în timpul călătoriilor sale de propovăduire creștină și că a botezat mulți dintre locuitorii acestei regiuni.
Tradiții populare: Ziua Sfântului Andrei este una dintre cele mai importante sărbători religioase și populare din România. Este sărbătorită pe 30 noiembrie și este asociată cu numeroase obiceiuri și tradiții populare, cum ar fi Colindatul, Urcatul oilor sau Ziua Cailor.
Rolul cultural și istoric: Sfântul Andrei este adesea prezent în folclorul, arta și literatura românească, fiind o figură semnificativă în identitatea și istoria culturală a țării.
Biserici și mănăstiri: Pe teritoriul României există numeroase biserici și mănăstiri dedicate Sfântului Andrei, iar mulți credincioși îi aduc omagii în aceste lăcașuri de cult.

Dificultate mică spre medie.

(1) crux decussata –   Deoarece semnul numeric roman pentru zece/decus era X, decussis a fost folosit pentru a desemna intersecția a două linii sub formă de cruce (A Latin Dictionary).
Legenda spune că această cruce a fost cerută chiar de apostol, deoarece el nu s-a considerat egalul lui Isus în martiraj. Dar această cruce a Sfântului Andrei se pare că intră în tradiții abia în jurul secolului al X-lea  iar din sec. XIII este adusă în patrimoniul Bisericii Catolice. Arsă în secolul XVIII, bucăți din ea sunt salvate de un preot ori călugăr. În secolul XX este verificată și devine absolut sigur (?) că a fost făcută din lemn de măslin din secolul I și a fost ultimul loc de pe care Andrei a propovăduit creștinismul. Încă sunt preoți care susțin astăzi că lemnul crucii lui Andrei a fost teiul. Este returnată orașului Patras. Este intens folosită în Evul Mediu de negustori, familii nobiliare (precum Burgunzii), de unii marinari militari ruși, traversează oceanul în Bolivia. În biserică se folosește intens și neîntrerupt din secolul al XVII.